Monthly Archives April 2013

Exercitii pentru pisicile supraponderale

Pisica ta s-a îngrăşat prea mult? I-ai schimbat dieta şi totuşi, nu pare să slăbească prea mult? Adaugă puţin sport în rutina ei zilnică. Pisicile sunt animale cărora le place să facă mişcare. Cu toate astea, chiar şi ele pot deveni leneşe în anumite perioade ale vieţii. Iată câteva exerciţii care le pot ajuta să se menţină în formă. 

Înainte de a “pune la treabă” pisica, fă-i un control medical la cabinetul veterinar şi asigură-te că nu suferă de nicio boală care o poate împiedica să facă mişcare. Dacă totul este în regulă, apucaţi-vă de exersat!

Mai mult

Ajuta-ti pisica sa scape de plictiseala!

În general, pisicile nu văd o problemă în a sta singure acasă cât timp tu eşti plecat/ă la serviciu. Cu toate astea, stând singure în fiecare zi, ele se pot plictisi destul de rău. Ce poţi face pentru a-ţi ajuta pisica să scape de plictiseală?

Amenajează un loc pe care pisica se poate urca pentru a privi pe geam. Dacă ai deja un blat ori un pervaz pe care ea să se suie, eliberează-l şi ridică jaluzelele pentru ca pisica să poată admira priveliştea. Nu uita să închizi toate geamurile înainte de a pleca de acasă!

Mai mult

Stiati ca…

… pisicile au 5 degete la picioarele din faţă şi 4 la cele din spate?

… aproape 10% dintre oasele pisicii se află în coadă?

… o pisică îşi petrece aproape 30% din viaţă spălându-se?

… o pisică poate simţi paşii stăpânului de la mai bine de 30 de metri?

… pisicile au nevoie de 5 ori mai multe proteine decât câinii?

… sunt deosebit de energice dimineaţa şi seara?

… pisicile au doar 473 de papile gustative, în timp ce oamenii ajung chiar şi la 9.000?

… de-a lungul vieţii, o pisică poate să dea naştere la peste 1000 de pui?

… pisicile scot circa 100 de sunete diferite?

… o pisică poate sări de 5 ori înălţimea ei?

Mai mult

6 lucruri de care trebuie sa tii cont daca vrei sa adopti o pisica

Adăposturile pentru pisici sunt pline ochi cu animăluţe care mai de care mai simpatice şi mai pufoase. Îţi doreşti să iei una acasă la tine pentru a-i oferi îngrijire şi dragoste? Iată câteva lucruri de care ar trebui să ţii cont înainte de a finaliza demersurile unei adopţii.

Câte ore pe zi va sta pisica singură? Pisicile pot deveni foarte plictisite şi deprimate dacă tu, ca stâpân, eşti plecat de acasă 10 ore pe zi. Dacă ai un job foarte solicitant, dar îţi doreşti foarte mult o pisicuţă, soluţia ideală este să aduci acasă două feline micuţe de care să ai grijă.

Mai mult

De ce vomita pisica?

Într-adevăr, acesta este un subiect mai sensibil, dar pe care trebuie să-l abordăm pentru a şti care sunt nevoile pisicii noastre. Ai observat că se întâmplă ca micuţa ta felină să verse de-a lungul zilei? Iată care pot fi cauzele.

Pisica ta varsă exact după ce a mâncat? Este posibil să se fi îmbuibat. Ar fi bine să iei în considerare achiziţionarea unui sistem automat de hrănire sau o schimbare de dietă. Nu uita că porţiile de mâncare trebuiesc reglate în funcţie de greutatea, rasa şi vârsta pisicii.

Mai mult

Cum facem pisica sa se simta ca afara?

Chiar şi o persană crescută toată viaţa ei în casă are un “tigru” în interiorul ei. Această personalitate internă se poate manifesta chiar simpatic, ca atunci când pisica atacă o urmă de soare de pe covor sau încearcă să atace o pasăre aflată de cealaltă parte a geamului. În unele cazuri, poate fi şi distructivă. Vă amintiţi când aţi venit acasă şi aţi găsit întreaga baie devastată? Deşi ştim cu toţii că pisicile sunt mai în siguranţă în casă, trebuie să găsim o modalitate de a le oferi puţin şi din atmosfera de afară. 

Pisica trebuie expusă la soare. Putem face acest lucru şi fără să o scoatem afară, lăsând-o să petreacă ceva timp în faţa unui geam mare. Pisicile au nevoie de soare pentru a produce vitamina D...

Mai mult

Cum ingrijim dantura pisicii?

Dacă îi îngrijim aşa cum trebuie, îi periem în mod regulat şi mergem cu pisica la doctor de 2-3 pe an, dinţii felinei se vor menţine sănătoşi de-a lungul timpului. Iată câteva sfaturi de îngrijire a danturii pisicii.

Dantura pisicii trebuie curăţată în mod regulat! Cum facem asta? Procedeul poate părea destul de dificil la prima vedere, însă dacă pisica este obişnuită încă de mică, periajul dinţilor nu va reprezenta un moment stresant nici pentru ea nici pentru dumneavoastră.

Mai mult

Ragdoll

Ragdoll, sau “păpuşa de cârpă”, şi-a căpătat numele datorită obiceiului ei de a se relaxa în braţele stăpânului. Blana deschisă a piscii Ragdoll are culori asemnănătoare cu ale siamezei pe faţă, picioare, coadă şi urechi. Nu este o pisică pretenţioasă şi se adaptează rapid la orice situaţie.

Ragdoll este o pisică sociabilă şi este loială stăpânului. Dacă aveţi o astfel de pisică şi vă confruntaţi cu un program încărcat la locul de muncă, este recomandat să vă mai cumpăraţi un animal de companie (câine sau pisică), întrucât Ragdoll nu suportă singurătatea.

Prima Ragdoll a apărut în 1965 în California, din împerecherea unei siameze cu un birmanez...

Mai mult

De ce mananca pisica iarba?

Felina ta preferată evadează în curte sau se strecoară prinre ghivecele tale în căutarea câtorva fire de iarbă pe care să le mănânce? Nu e cazul ca acest lucru să te surprindă deoarece este absolut firesc pentru ele.

În primul rând, pisicile mănâncă iarbă ocazional pentru a-şi completa nevoile nutriţionale. Ele fac acest lucru din instinct, completându-şi astfel dieta cu vitamine şi minerale care se găsesc în verdeţuri.

Mai mult