Balineza, pisica vorbareata

Pisicile din rasa Balineză se aseamănă foarte mult cu Siamezele, dar au blana ceva mai lungă decât acestea. Legendele susţin că aceste pisici sacre erau crescute în Thailanda din ordinul regelui Siamului. Istoria lor coincide până la sfârşitul anilor ’40, perioadă în care în Statele Unite ale Americii apare pisica Siameză cu părul lung, adică Balineza. 

Pisicile Balineze seamănă cu Siamezele deoarece extremităţile sunt mai închise ca nuanţă, ochii sunt albaştri, iar blana are culoarea fildeşului. Totuşi, blana Balinezei este semilungă. Specialiştii consideră că este posibil ca încrucişarea să se fi realizat cu pisicile de Angora. Rasa a fost recunoscută de către CFA în anul 1963.

Corpul Balinezei este longilin, talia este medie, umerii şi şoldurile au aceeaşi lăţime, musculatura este fermă, labele sunt lungi cu picioare mici, ovale, iar ochii sunt albaştri şi migdalaţi.

Personalitatea Balinezei este una puternică. Această pisică este extrovertită, sensibilă şi foarte vorbăreaţă. Obişnuieşte să miaune pentru a atrage atenţia, iar sunetul pe care îl scoate creşte treptat în intensitate până când felina obţine ceea ce îşi doreşte. Balineza este, de asemenea, veselă şi jucăuşă, adoră să fie mângâiată, iar uneori poate deveni chiar posesivă. Pentru ca ea să nu se impună prea mult, trebuie educată din timp. Nu se teme de străini şi nici de zgomotele normale. Se ataşează foarte tare de stăpân.

Balineza este sensibilă la diferenţele de temperatură aşa încât este de preferat să fie ţinută în casă. Blana trebuie periată cel puţin o dată la două săptămâni strict pentru întreţinere, iar pe timpul iernii pentru a nu se încâlci. Dieta trebuie supravegheată pentru ca pisica să nu ia în greutate şi să-şi piardă aspectul zvelt, îndeosebi dacă a fost castrată.

Pisica Balineză adoră să se joace cu stăpânii, cu copii, chiar şi cu străinii în anumite cazuri, însă nu suportă să fie agresate sau bruscate în vreun fel, iar dacă acest lucru se întâmplă, ele reacţionează prin muşcături de atenţionare sau prin zgâriere. În general sunt pisici cuminţi, cărora le place să fie incluse în activităţile familiei şi care “discută”cu stăpânii de fiecare dată când prind ocazia. De aceea, dacă optaţi pentru o asemenea pisicuţă, va trebui să-i învăţaţi limbajul pentru a şti ce îşi doreşte şi va trebui, de asemenea, să-i dedicaţi în mod regulat atât timpul dumneavoastră, câţ şi foarte multă afecţiune.