La fel ca în cazul câinilor, în popor circulă vorba că o pisică devine mai bătrână cu câte șapte ani (din viața unui om) pentru fiecare an calendaristic. De fapt, felinele îmbătrânesc mult mai rapid în primii doi ani de viață, când ajung la vârsta de 24 de ani de ani „omenești”, iar pentru fiecare an care trece, se adaugă câte patru ani „pisicești”. Astfel, o pisică de 5 ani are aproximativ 36 de ani „pisicești”.
De reținut este faptul că pisicile care trăiesc afară îmbătrânesc mult mai rapid, poate chiar de două ori mai repede decât cele ținute în casă.
Elementele care ne ajută să determinăm vârsta unei pisici
Dacă ai luat acasă o pisică de pe stradă, sau ai adoptat una și nu știi ce vârsta are, există câteva modalități prin intermediul cărora poți determina acest lucru. Iată care sunt principalii indicatori ai vârstei unei pisici!
Dantura. Dinții spun foarte multe despre vârsta pisicii tale. Pisicile mai bătrâne tind să aibă mai multe pete pe dinți decât cele tinere, mai ales dacă stăpânii nu au grijă să le perieze dantura în mod corespunzător. La aceste feline, primul dinte apare încă din primele două săptămâni de viață, iar restul dinților apare în următoarele patru luni. Așadar, dacă deschizi gura pisicii și observi că are dinții albi, permanenți, e posibil ca vârsta ei să fie în jur de un an. Dacă vezi prea mult tartru pe gingii, înseamnă că ai de-a face cu o pisică de 3-5 ani, iar în cazul în care sesizezi lipsa vreunui dinte, e posibil ca exemplarul tău să fie destul de bătrân.
Musculatura. Pisicile tinere au o musculatură bine-definită și se află într-o formă fizică foarte bună, în timp ce felinele mai vârstnice au, de obicei, o structură mai osoasă și pot avea chiar surplus de piele care atârnă.
Blana. Atunci când avem de-a face cu un exemplar tânăr, putem admira la el o blană moale, fină și lucioasă, însă, odată cu trecerea timpului, aceasta devine mai aspră și mai subtire.
Ochii. Analizează-i cu atenție, deoarece ei pot spune foarte multe despre vârsta și chiar starea de sănătate a noului tău prieten patruped. Dacă pisica are niște ochi strălucitori, care nu lăcrimează, înseamnă că e destul de tânără. Pe de altă parte, dacă observi că privirea ei este încețoșată, iar ochii curg destul de des, poti să ai de-a face și cu un exemplar de 12 ani.
Având în vedere că fac parte din clasa felinelor, pisicile trăiesc destul de mult, în funcție, desigur, de mediul în care trăiesc, de alimentație și de modul în care sunt îngrijite. Există și cazuri de pisici care au trăit mai mult de 30 de ani, însă media de viață a celor care trăiesc în casă este între 12 și 18 ani. Pentru cele care trăiesc afară există, din păcate, riscuri mari de a suferi accidente, sau de a se îmbolnăvi și, de aceea, majoritatea nu trăiesc mai mult de 10 ani.