Când vine vorba de fotografierea preferatei tale, variantele nu sunt prea multe. Poţi fotografia pisica în timpul somnului pentru a obţine un cadru reuşit, însă ce facem dacă ne dorim o imagine în care pisica să fie trează? Cum obţinem o fotografie bună? Iată câteva sfaturi!
Renunţă la bliţ! Aşază pisica într-o zonă cu lumină naturală şi scoate bliţul aparatului. Dacă îl vei folosi, pisica va fi deranjată de lumina puternică care îi va intra în ochi şi, cel mai probabil, va pleca de la locul „shootingului”. În plus, de obicei, calitatea pozelor este mai bună atunci când nu este folosit bliţul.
Pregăteşte-te din timp! Amenajează spaţiul în care vei poza pisica, eventual decorează-l cu diferite obiecte şi ţine camera pornită. Abia apoi aşază pisica în locul cu pricina. Fii pe fază şi trage cât de multe cadre poţi căci animăluţul nu te va aştepta şi nici nu va sta o veşnicie în aceeaşi poziţie. Profită de fiecare moment!
Lasă-te la nivelul ei! Cele mai bune fotografii sunt realizate la acelaşi nivel cu animăluţul. Apropie-te de ea cât poţi de mult şi lasă-te exact la nivelul ochilor ei sau poate chiar puţin mai jos. Nu face poze din picioare pentru că vor lăsa de dorit.
Joacă-te cu pisica! Pentru a-i menţine interesul de a sta în acel loc, roagă o altă persoană să se joace cu pisica fără să intre în cadru. Puteţi folosi diverse jucării (mingi, şoricei, jucării cu pene sau sfori).
Foloseşte jucării cu recompense! În petshopuri poţi găsi diferite jucării care conţin recompense înăuntrul lor. Desigur, pentru a ajunge la ele, pisica trebuie să facă un efort. Dacă îi oferi o astfel de jucărie, ea va avea o ocupaţie şi va rămâne pe loc pentru a reuşi să scoată recompensa. În acest timp, tu vei putea să îi faci fotografii în linişte.