Scotish Fold

Scotish Fold este una dintre cele mai interesante şi originale rase de pisici. Aşa cum se poate observa şi din imagine, cartilajul urechii acestui gen de felină are în structura un pliu care face ca urechile să fie “rulate” către frunte. Datorită acestui detaliu fizic, pisicile Scotish Fold sunt adesea asemuite unor bufniţe simpatice, unice prin modul lor de a fi şi de a arăta.

Această rasă datează din anul 1961, când primul exemplar Scotish Fold a fost descoperit la o fermă din regiunea Perthshire, Scoţia, de către un cioban. Pisică era de culoare albă şi a fost numită Susie. Aceasta a dat naştere unor pui perfect sănătoşi, care prezentau, însă, aceeaşi mutaţie genetică. Astfel, prin înmulţirea lor, acest tip de rasă s-a extins, iar astăzi există nenumărate exemplare de Scotish Fold.

Aspectul fizic
Crescătorii descriu pisicile din rasa Scotish Fold drept “bufniţe în costum de pisică”, datorită urehilor pliate şi ochilor mari, extrem de expresivi.
Aceste feline sunt “rotunde” din mai multe puncte de vedere: faţa, forma corpului şi tampoanele mustăţilor au această formă, ceea ce  face ca aspectul general al pisicii să fie extrem de drăgălaş şi haios. Scotish Fold au atât blană lungă, cât şi scurtă, foarte deasă, însă, înambele cazuri. Pot fi găsite într-o varietate de culori, de la alb, sau gri, până la maroniu, roşcat şi negru. Culoarea blănii este în concordanţă cu ochii.
Toate pisicile din această rasa se nasc cu urechi drepte, care încep să se plieze în aproximativ o lună. Corpul unei pisici Scotish Fold este de dimensiuni medii. Femelele cântăresc în 2.5 şi 4 kilograme, iar masculii, între 4 şi 6 kilograme.

Comportamentul
Majoritatea persoanelor care au acasă o pisică Scotish Fold o descriu drept “dulce, vorbăreaţă şi plină de personalitate”. Această rasă este extrem de sociabilă, prietenoasă şi docilă, ceea ce face ca pisica Scotish Fold să fie un animal de companie perfect. Pe lângă faptul că manifestă o afecţiune deosebită pentru stăpâni, Scotish Fold se împrietenesc uşor şi cu alte animale din casă şi ştiu să respecte spaţiul celorlalţi. Sunt foarte jucăuşe şi adoptă poziţii de dormit extrem de haioase, făcând deliciul celor care le privesc.
Cu străinii, lucrurile stau puţin diferit. În momentul în care în familie apar persoane noi, felinele din rasa Scotish Fold pot manifestăreticentă şi devin destul de agitate în preajmă persoanelor pe care nu le cunosc. Perioada de a se obişnui cu noile figuri poate dura puţin, însă, în cele din urmă, ele îi vor accepta şi pe noii membri ai familiei.

 
Cu toate că pisicile Scotish Fold nu sunt foarte sensibile sau predispuse la boli, ele necesită o îngrijire atentă. Odată pe săptămână trebuie să îţi faci timp pentru a-i peria blană, mai ales dacă este lungă, Nu uită să ai grijă de igient ochilor, urechilor şi a dinţilor pisicuţei şi să îi tai, din când în când gheruţele.
Alimentaţia trebuie să cuprindă hrană bogată în vitamine, proteine şi minerale, iar apa nu trebuie să lipsească.

Fiind o rasă destul de activă, pisică Scotish Fold are nevoie de mişcare, aşa că, dacă o ţii într-un apartament, nu uita să îi cumperi jucării şi să-I asiguri un spaţiu în care să se poată desfăşura în voie.